Autoritatea Vamală Română (AVR) lansează concursuri pentru 521 de posturi, dintre care 50 de posturi de conducere, potrivit calculelor Profit.ro. Dintre cele 50 de posturi de conducere, cele mai importante sunt două poziții de director general (șefi ai unor direcții generale), unul de director general adjunct și unul de director. Vama a primit la mijlocul acestui an peste 800 de posturi noi, în principal pentru sistemul e-Sigiliu, de monitorizare a transporturilor rutiere, și pentru asigurarea personalului necesar sistemelor de scanare.
Unitatea nucleară a Vămii va avea nevoie de circa 440 de angajați pentru a opera cele 26 de sisteme de scanare pe care statul le achiziționează prin PNRR, dar și Centrul național de analiză imagistică în cadrul căruia se vor integra sistemele de scanare autovehicule și containere din dotarea AVR, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro. Primele două scanere, ajunse deja în țară, vor fi operaționale la finalul lunii martie, a anunțat, recent, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.
Autoritatea Vamală Română va relua la începutul lunii septembrie 2022, procedura de recrutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcțiilor publice.
Autoritatea Vamală Română (AVR) intenționează să ocupe prin concurs în acest an doar 150 de posturi, după ce la începutul anului, în contextul separării de ANAF, avea în plan să angajeze 350 de oameni. Restul de posturi ar putea fi ocupate de anul următor, în funcție de bugetul pe care ar urma să îl primească instituția. În martie, președintele, AVR, Bogdan Mihei, a declarat, pentru Profit.ro, că în ce privește recrutarea externă pentru cele 350 de posturi care erau promise la momentul respectiv, vrea să înceapă din aprilie pregătirea concursului. Vama ar vrea acum și un master la ASE care să pregătească personal vamal.
Bogdan Mihei, Președintele Autorității Vamale Române (AVR) a anunțat, la PROFIT NEWS TV, că după aprobarea proiectului de hotărâre privind organizarea și funcționarea Autorității Vamale Române, decizie necesară pentru operaționalizarea noii structuri vamale, se vor scoate la concurs 350 de posturi în cadrul noii structuri AVR. Procesul de reorganizare a Vămii nu va afecta în vreun fel activitatea aeroporturilor internaționale.